Centrul de Formare Profesională în Transporturi Rutiere organizează în conformitate cu Instrucţiunile comune M.I.-M.T. 1224/3134 cursuri de pregătire şi atestare profesională a instructorilor de conducere auto şi a profesorilor de legislaţie rutieră.

Cursanţii vor învăţa:
– Reglementările în domeniul securităţii rutiere
– Pregătirea şi evaluarea unei acţiuni de formare
– Formarea unei conduite preventive
– Conştientizarea unor riscuri asociate conducerii
– Cunoştinţele şi abilităţile esenţiale unei conduceri sigure şi eficiente
– Sensibilizarea conducătorului auto la comportamentele de securitate şi de prevenire a accidentelor în transport
– Regulile de comunicare în timpul unei şedinţe de pregătire
– Formarea conducătorului pentru utilizarea economică a vehiculului
– Evaluarea formării profesionale

CONDITII DE PARTICIPARE

CONDIŢII GENERALE
– vârsta: cel puţin 25 ani
– deţinător de permis de conducere de cel puţin 5 ani
– să nu fi avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an sau mai mult de două ori de la data obţinerii permisului de conducere pentru consum de alcool
– să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune la reglementările circulaţiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj cu vilenţă, ultraj contra bunelor moravuri, tulburare a liniştii publice, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, luare sau dare de mită, primirea de foloase necuvenite sau trafic de influenţă, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia
– să fie aptă din punct de vedere medical pentru desfăşurarea activităţii
– să fie aptă din punct de vedere psihologic pentru desfăşurarea activităţii

CONDIŢII SUPLIMENTARE PENTRU INSTRUCTORI

– absolvent de liceu (orice profil) cu diplomă de bacalaureat sau absolvent al unei şcoli de maiştri în specialitatea transporturi auto
– vechime de cel puţin 5 ani în conducerea autovehiculelor din fiecare categorie şi subcategorie pentru care solicită atestare

CONDIŢII SUPLIMENTARE PENTRU PROFESORI DE LEGISLAŢIE RUTIERĂ

– absolvent cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată în specialitatea ştiinţe juridice sau tehnice

DOCUMENTE NECESARE

PENTRU IFPTR

– Copie permis de conducere auto
– Copie atestat de Instructor/Profesor de legislaţie rutieră (pentru cei de la reautorizare)

PENTRU A.R.R.

– Cerere de înscriere tip
– Copie act de identitate
– Copie permis de conducere auto
– Adeverinţă eliberată de Direcţia Poliţiei Rutiere (valabilă 30 zile)
– Certificat de cazier judiciar
– Fişă medicală
– Aviz psihologic
– Copie Diplomă de absolvent

Alegeti judetul in care doriti sa urmati cursurile